Interviu cu Alexandru Cetateanu, Cetatean al Limbii Romane

Cristina Mihai

Interviu cu Alexandru Cetăţeanu 

Cristina Mihai. : Alex - trec direct la formula nord americană de apelare - cum au fost începuturile acestei organizaţii? Ce resorturi au stat în spatele acestei idei generoase?

Alexandru Cetăţeanu. : Cristina, mă conformez –comunicarea în direct, la persoana întâieste « lege » în America de Nord şi constituie primul pas spre integrare. Şi apoi ne cunoaştem de câţiva ani buni. Să-ţi răspund la perechea de întrebări : Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români (ACSR) sau Canadian Association of Romanian Writers sau Association Canadienne des Ecrivaines Roumaines a fost înfiinţată la începutul anului 2001 de 9 scriitori români - canadieni. A fost înregistrată, cu acte în regulă la primărie, pe data de 1 martie. Nu ştiam câţi scriitori de origine română existau în Canada, dar chiar şi 9 suflete de români – oameni de mare valoare, erau de ajuns la început pentru a avea o asociaţie a noastră. La pagina web :

- www.scriitoriiromani.com vei vedea – şi oricine se poate convinge că am dreptate –o parte din distinşii noştri membri fondatori care sunt pe prima pagină. Am gândit că numai uniţi vom putea să realizăm mai multe acţiuni pentru cunoaşterea şi recunoaşterea culturii noastre româneşti în Canada şi în lume. Ai menţionat câteva ţări unde avem legături culturale – pot să-ţi spun că avem prieteni literari şi în alte ţări – Federaţia Rusă, Mexic, Finlanda, Franţa, Macedonia, Georgia, Anglia, Syria, Cipru... dar încă nu am ajuns să le publicam materiale şi prezentări în Destine Literare. Mai sunt multe de făcut – timpul ne este cel mai mare duşman.

C.M.: O parte a palmaresului ACSR l-am prezentat în introducere, dar mă gândesc că tu poţi face un altfel de portret. De fapt, adevăratul succes îl constituie oamenii, pe care te rog să-I prezinţi.

A.C.: Mi-ar face mare plăcere să prezint toţi scriitorii care fac parte din « nucleul » asociaţiei, plus pe distinşii membri onorifici şi membri colaboratori din diferite colţuri ale planetei, dar sunt prea mulţi. S-ar putea scrie o carte întreagă despre atâţia oameni valoroşi.

Cum să procedez? Mă încurcă puţin această rugăminte. Să prezint numai pe câţiva din scriitorii ACSR, începând cu doamnele : (să nu se supere cei pe care nu îi voi menţiona) : Ionela Manolescu, Livia Nemteanu, Zoe Torneanu Vasiliu, Maia Cristea Vieru, Cătălina Stroe, Felicia Mihali, Irina Egli, Eliza Ghinea, Cristina Mihai – vicepreşedintă – să te dau de gol..., Miruna Tarcău, Margareta Amza... apoi Francisc Ion Dworschack, Sorin

Sonea, Cezar Vasiliu, Radu Roşcanu, Eugen Caraghiaur, Ion Anton Datcu vicepreşedinte, George Filip, Constantin Clisu, Corneliu Florea, Eugen Giurgiu, George Georgescu, Florin Oncescu, Dragoş Samoilă –vicepreşedinte şi mulţi alţii. Ne bucurăm şi ne simţim onoraţi să avem lângă noi personalităţi precum prof. univ. de limba greacă modernă şi antică Jaques Bouchard de la Univ. din Montreal – care vorbeşte şi limba română ; pe fostul ambasador al Canadei în România – Gilles Duguay – care a studiat şi a scris cărţi despre regina Maria; profesorul dr. Claudiu Matasa, prof. dr. Doru Moţoc, poeta Carolina Ilica, Herman Victorov (mare filantrop şi iubitor de poezie – a adus din România un bust al lui Eminescu în Windsor, provincia Ontario), scriitorul Ioan Barbu, poetul Dumitru M. Ion – personalităţi care nu mai au nevoie de prezentare. Avem membri colaboratori şi simpatizanţi din Japonia (Kae Morii – poetă cunoscută în toată lumea), Hong Kong (Martin Alexander, redactor la renumita revistă Asia Literary Revew – poet care a câştigat Marele Premiu Internaţional de Poezie la Festivalul Internaţional Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş, Yuri Gugolev, poet cunoscut din Rusia, ca să dau numai câteva nume. Ţin să subliniez - toţi aceşti scriitori sunt cu adevărat colaboratori şi membri simpatizanţi ai ACSR. Să menţionez numai câteva din activităţile ACSR de care putem fi mândri:

Am realizat evenimente unice poate, pentru anumite personalităţi romaneşti din exil.. Am comemorat pe Mircea Eliade şi Vintilă Horia - cu mărturii de la cei care i-au cunoscut personal pe aceşti mari, dar persecutaţi, români. L-am comemorat pe Vasile Militaru, poet martir aproape uitat în România, l-am comemorat pe Aurel Manolescu, scriitor, umorist şi muzician de mare talent, am participat la anumite alte acţiuni, precum comemorarea a 100 de ani de la naşterea lui Mircea Eliade la Divinity School - Universitatea din Chicago dar... mă opresc aici.

Se putea face mai mult, dar anumiţi români – anti-români, în loc să unească forţele şi resursele cu noi, au preferat dezbinarea. Cine nu ştie că – « unirea face puterea » ? În Canada au ajuns şi români care au adus metehnele de acasă – tristdar adevărat.

C.M.: Celebrarea a 10 ani de activitate nu e puţin lucru. Ce « ni se pregăteşte »?

A.C.: Pe lângă manifestările pe care le plănuim şi revista Destine Literare-număr festiv, încercăm să scoatem o Antologie a Scriitorilor Români din C a n a d a . După cum ştii, am avut această idee acum doi ani (într-o colaborare neîmplinită – comunicată membrilor ACSR la timpul respectiv), dar nu am ajuns să o finalizăm. Mai bine nu ziceam nimic şi o scoteam de la tipar ca o surpriză.

Nu am reuşit încă sa comunicăm cu Hertha Muller, pe care o considerăm de-a noastră şi o apreciem enorm. Am dori să o invităm la Montreal, sa fie alături de noi.. cumva. Marea problemă a noastră, aşa cum am mai menţionat, este legată de timpul limitat al fiecăruia. Trebuie să se ştie – tot ce facem este benevol, din tot sufletul şi nu ne ajută nimeni cu nimic.

C.M.: Chiar dacă membrii “plini”locuiesc în Lumea Nouă, ei sunt interesaţi în egală măsură de ceea ce se întâmplă acasă şi de felul în care sunt recepţionaţi. Aşadar, ce spun confraţii din România despre cei din Canada?

Care a fost reacţia publicului românesc faţă de literatorii care trăiesc dincolo de

ocean?

A.C.: Cred că suntem iubiţi şi apreciaţi. Am primit nenumărate felicitări de la personaje importante ale culturii româneşti, începând cu preşedintele Academiei Române până la cititorii-critici, oameni de cultură, evident. Nu oricine este interesat de literatură în România de azi. Independenţa noastră de orice asociaţie din România ne face foarte puternici. Publicăm şi spunem ce ne dictează conştiinţa. Nu suntem influenţaţi de nimeni. Mulţi oameni de litere de peste  ocean privesc la noi cu speranţa că menţinem o ştafetă înaltă de valori româneşti, că recuperăm şi nu pierdem talentele literare româneşti rătăcite prin lumea largă. Publicam mulţi scriitori din ţară – încurajăm tinerele talente şi în felul acesta ţinem legătura cu ai noştri, de acasă.

C.M.:  Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români este un loc în care se construiesc punţi trainice între limba şi literature română şi literature canadiană (de limbă franceză şi de limbă engleză), dar şi cu alte literature şi simfonii lingvistice. Felicia Mihali, Irina Egli şi Miruna Tarcău scriu direct în franceză, iar Maia Vieru, Francisc Dworschak şi Luminiţa Suse au fost traduşi sau au creat direct în engleză.

Şi lista poate continua. Cititorii ar trebui să ştie mai multe şi despre scriitorii care au asimilat limba şi civilizaţia

A.C.: ...bună, miraculoasă, poate apă « vie » pentru mine. Va fi ultima mea « copilărie », nu ştiu dacă va fi la fel de fericită sau tristă ca prima, dar simt că acolo mă atrage pământul moştenit de la strămoşi. Acolo mă atrag viile udate cu sudoarea strămoşilor mei, pădurile din care bunicul meu tăia numai uscăturile şi strâmbăturile să rămână pădurea pentru urmaşi, dreaptă şi frumoasă. Evident, a mai rămas puţin din ce avea renumita familie de cărturari şi eroi a Costenilor din Costea (din care mă trag după mama) şi a Cetăţenilor din Cetăţea, dar tot a mai rămas câte ceva.

Să mă-mpart în doua-aş vrea.

Unde oare-i ţara mea ?

De acolo sunt aici,

De aici sunt tot acolo,

Împărţit în două ţări,

Între două depărtări....

Dar să las poezia şi să revin la pământul canadian ...Prin muncă serioasă şi prin sacrificii am ajuns canadian din clasa de mijloc a societaţii şi recunoscut ca atare, odată ce am fost ales chiar preşedinte al clubului Rotary. Am lucrat în domeniul meu – aparatură electronică medicală, dar nu m-am mulţumit să lucrez la « stăpân » şi mi-am deschis compania mea, unde practic « exploatarea » mea de către mine. Este greu, dar este cel mai bine aşa. Iubesc această ţară, unde orice emigrant poate ajunge să ducă o viaţă demnă, dacă este serios şi perseverent.

Aşa cum zicea Napoleon – « Orice soldat poartă în raniţă bastonul de general » - zic şi eu - orice emigrant, poartă « în raniţă » posibila lui bunăstare. Totul este să creadă în şansa lui, care nu este departe în Canada.

C.M.:  Am încercat un parallelism perfect între vârsta ACSR şi interviu : 10 ani-10 întrebări.

O cifră rotundă înseamnă bucurie, analize şi gânduri de viitor. Ultimul cuvânt îţi aparţine.

A.C.: Mulţumesc! Transmite salutări mamei tale, apreciata scriitoare Veronca Balaj ! Invităm toţi membrii colaboratori, membrii onorifici şi toţi cititorii revistei Destine Literare să fie alături de noi în aceste zile aniversare ! Să ne bucurăm că suntem, sufleteste, cu toţii „aproape”, în ciuda distanţelor fizice care ne separă.

LA MULŢI ANI !

Cristina Mihai

Doamna Elena Stefoi : om politic si artist

Nu se  stie daca tot romanul e nascut poet, dar cei care continua sa scrie poezie in aceasta vreme grabita, tulbure si cu multe ascutisuri, reusesc sa o faca la modul profund. Adica, reusesc sa impresioneze nu numai criticii literari, dar si publicul larg.

Festivalul de poezie de la Trois Riviere, din Quebec (Canada), ajuns la a 23-a editie, propune un dialog inedit intre public si poetii invitati. Cristina Mihai,  corespondentul Romanian Global News in Quebec, prezinta in exclusivitate un interviu cu Elena Sava Stefoi (foto) ambasadoarea Romaniei in Canada.

Cristina Mihai: Prin ce se deosebeste acest festival de poezie de altele de acelasi fel?

Elena Sava- Stefoi: Conceptia acestui Festival, modul lui de organizare si de finantare, programul propriu-zis, ca si diversitatea tarilor reprezentate  compun  o reusita strategie pedagogica, menita sa cultive gustul publicului si sa educe prin arta; Festivalul e de asemenea un instrument de promovare a limbii franceze, a frumusetilor naturii provinciei Quebec si a specificului canadian in ansamblul sau. In plus, asa cum recunosc oficialitatile federale, provinciale si municipale, care contribuie impreuna la sponsorizarea evenimentului, acest Festival a salvat practic localitatea Trois Riviere, stimuland turismul, oferind locuri de munca, trezind interesul unor companii si transformandu-i treptat pe locuitorii ei in adevarati „partizani ai poeziei”. In tot orasul, pe zidurile cladirilor, se afla incrustate versuri ale unor poeti care, de-a lungul timpului, au trecut prin oras. Oamenii vin sa asculte poezie nu doar la casa de cultura, la biblioteca municipala, la scolile din localitate sau la muzee, ci si in cafenele, cu un pahar in fata pe care si-l cumpara singuri sau la restaurant, luindu-si pranzul  ori cina, deci platind sa fie in prezenta unor autori din diverse tari si sa le asculte poemele. Indiferent daca sunt elevi sau pensionari, adolescenti sau in floarea varstei, turisti sau prieteni ai organizatorilor, toti cei care formeaza publicul de la Trois Riviere asculta poezie intr-o liniste admirativa, care spune mult despre propria lor grila de receptare si despre nivelul lor cultural.

Festivalul e organizat pe baza unor reguli precise – si una dintre ele este ca fiecare poet invitat trebuie sa aiba asupra sa cel putin 50 de poeme traduse in franceza. Lecturile propriu-zise ale invitatilor straini sunt in limba franceza , dar fiecare autor recita, la fiecare dintre punctele din program in care e inclus, si cate un poem in limba lui materna.

C.M.: Cine a mai fost ”ambasador” al culturii romanesti?

E.S.: Anul acesta, din Romania a venit poetul Valeriu Stancu din Iasi, care este  si redactor sef la revista Cronica. Si el, ca si mine, s-a aflat a doua oara pe lista de invitati. In ultimii ani,  au citit insa poezie la Trois Riviere o intreaga serie de poeti romani, care-i include, printre altii, pe Ioana Craciunescu si pe Magda Carneci, pe Bogdan Ghiu si pe Rodica Draghincescu.

C.M.: Intr-o lume a anglofoniei, ce drum, ce impact propune limba franceza?

E.S.: Franceza, ce-a de-a doua limba nationala a Canadei, e in primul rand vehicolul de promovare a diversitatii culturale si a solidaritatii prin arta. Festivalul in sine constituie un omagiu adus valorilor francofone atat la nivel national, cat si la nivel international. La Trois Riviere vin intai de toate poeti de limba franceza din toata Canada : pentru ei organizatorii au actiuni speciale, premii de diverse categorii si chioscuri ad-hoc la care autorii isi pot vinde culegerile de versuri. Anul acesta, doua tinere poete, Georgette Leblanc din Nova Scotia, si Brigitte Harisson din New Brunswick, au fost practic vedetele editiei, alaturi de veteranul Pierre Ouellet din Quebec.

C.M.: M-am legat de 'cursa' lingvistica dintre limbile engleza si franceza pentru ca ne aflam in Canada, dar ce obstacole sau oportunitati poate gasi expresia artistica in alte limbi? Desigur, accentul este pe limba romana, care e invadata de 'neologisme', de cuvinte din engleza. Isi gasesc ele locul si in poezie sau sunt o 'moda' trecatoare?

E.S.: Stiti bine ca limba e un organism viu, ca ea se modifica inevitabil in procesul globalizarii, ca imigrantii insisi contribuie la innoirea vocabularului si la amestecul sensurilor semantice, ca neologismele care par la inceput barbarisme intra pana la urma firesc in circuitul lingvistic… Franceza din Quebec e fascinanta  chiar prin acest specific mentinut de traditia  francofona a secolului 19, peste care a navalit slang-ul contemporaneitatii anglofone agresiv mediatizate. Poezia e si o forma de raportare la realitate, nu poate fi doar rezultatul unei artificiale stari fictionale. Ca atare, ea foloseste limbajul societatii de azi si refuza, tot mai mult, pretiozitatile de salon din veacuri trecute. De ce sa ne temem de neologisme ori de curente la moda, si nu sa fim oripilati de agramatisme, de trivial sau de golul din suflete consumiste? Si-apoi, multe mode aparent trecatoare au intrat, de-a lungul timpului, in istoria culturii…

C.M.: Dupa un secol plin de tulburari si rasturnari de valori, secolul XXI este inca in cautarea unei 'noi asezari' a lumii.Care sunt modalitatile prin care poezia reuseste sa ajunga la sufletul cititotrului catalogat drept grabit si traitor intr-o lume postmoderna?

E.S.: As spune ca Festivalul de la Trois Riviere ofera un raspuns la intrebarea dvs. Am vazut tineri-sandvis care afisau poeme pe strazile centrale ale localitatii, asa cum marile firme isi fac reclama la produse cosmetice sau electro-casnice. Am participat la un atelier de creatie, in care cativa poeti, fata in fata cu un grup de localnici atrasi de poezie, trebuiau sa scrie pe loc, fiecare in parte si apoi in echipe mixte, cate un poem inspirat de un tablou al unui artist contemporan. Poemele copiilor de la scolile din zona au fost expuse in parcul din Piata Primariei, compunand o atractiva si foarte „vizionata” Corde des poemes. Happening-ul poetic si recitalul cu valente teatrale ale autorilor insisi sunt noi modalitati de adaptare la ritmul postmodern, urmarind captarea atentiei unui public grabit, care are el insusi nevoie sa-si „salveze sufletul’, chiar daca-l inghite vartejul trebilor zilnice si-l atrage bogatia materiala.

C.M.: Cu ce v-ati prezentat la festival?

E.S.: Cu un grupaj de poeme traduse de Cristina Montescu, care probabil vor face parte dintr-o placheta bilingva promisa Editurii Paralela 45, unde mi-a aparut in 2005 antologia „In urma invingatorilor”.

C.M.: Este munca de diplomat cea care influenteaza expresia artistica sau poezia remodeleaza viata de zi cu zi, inclusiv indatoririle de ambasador?

E.S.: N-as vrea sa exagerez nici intr-un fel … Mi-ar placea sa cred ca munca mea din ultimii 10 ani si preocuparile mele de zi cu zi vor lasa o urma in opera mea artistica, dupa cum stiu ca anii in care n-am fost decat scriitoare m-au pregatit pentru viata diplomatica intr-un mod special – fie si pentru ca o solida educatie poetica aduce rigoare si eficienta mesajului, facilitandu-ti comunicarea cu cei din jur si valorificarea altor nivele de experienta, de cunoastere sau de actiune. 

C.M.: In final, nu ne ramane decat sa ne bucuram si noi de bucuria  pe care v-o      produce cuvantul scris si inmanunchiat dupa rigorile artei poetice

E.S.: Iata poemul pe care l-am citit in prima seara, la Cafe Zenob, atat in varianta franceza cat si in romana :

Niciodata din cauza mea

In fiecare zi ma uit cu luare aminte la stânga,
la dreapta, poate mai exista un loc liber
in aceasta fanfara. Temele mari nu s-au imbatat
din cauza mea nici macar o singura data.
Pe unde vine  vesnicia când vine
cu masinaria cuvioasa si instelata?
Umbre zgomotoase dau buzna
intre primejdie si trupul tau ramas in urma
c-un an. Doldora de dignitate
memoria se lasa scuipata in fata.
Parca nu vede, nu stie n-aude
cum se câstiga putina intelepciune.

                                                                                            Elena Sava Stefoi 

Cristina Mihai

Civilizaţie şi Model Cultural

Luciano Pizziconi

 

De la Ottawa, un interviu al Cristinei Cătălina Mihai cu poetul și filozofului Luciano Pizziconi

Este precedat de o scurtă prezentare a lui Luciano Pizziconi

Cristina Mihai.: Dumneavoastră aveți un punct de vedere diferit asupra a ceea ce cultura, ca sistem unic şi complex, ar trebui să facă în societate. În calitate de filozof, ați introdus ideea de solidaritate culturală.

V-aș ruga să prezentați acest concept.

Luciano Pizziconi:. Întrebarea dumneavoastră solicită un spectru amplu de considerații. A înțelege, într-adevăr, cum ar trebui să opereze cultura - și prin umare de ce nu operează cum ar trebui prin intermediul modelelor sale – este de datoria noastră, a tuturora, întrucât înseamnă să ne anticipăm viitorului, să ne hotărâm soarta.

În plus, pentru a înțelege și a face înțeles – cum ar spune Socrate – , ar trebui să se stabilească dinaninte “ce este această x”, dacă este adevărat că, cu cât se citează mai mult, cu atât “cultura” rămâne mai necunoscută.

Într-adevăr, în epoca noastră, termenul nu mai operează o distincție între substanță și superficialitate, dacă luăm în considerare aversiunea și ineficacitatea pe care “modelele culturale” în vigoare, induse de oligarhiile planetare, o propagă în fiecare strat social și la toate nivelurile, în mod cert nu dezinteresat ori din ignoranță sau obtuzitate. Astfel încât această concepție omnivoră a “culturii”, lipsită de vreo greutate specifică, ține de acea definiție “curentă”, și ușor falsificabilă a unui “Eu” îngreunat şi totuși inconsistent, întrucât este manipulat și redus la un stadiu de labilitate chiar de către ceea ce acesta introduce și produce.

Cu toate acestea, în unele locuri se observă o întrebuințare responsabilă a termenului, o căutare a sensului originar, ce implică o decantare riguroasă a oricărui reziduu și o implicare deplină care să ducă la concepția «de aur», la definiția adevărată. Ceea ce, uneori, reduce la obiectivitate valența diferită pe care același cuvânt o poate avea în cele două contexte, ce sunt total diferite unul de celălalt.

La acest al doilea nivel de ‘percepție’, dacă se poate spune așa,  subiectul dobândește o con-știință ce reprezintă sinteza cea mai înaltă a culturii.

Din păcate, după cum spuneam, s-a impus opinia “curentă” că aceasta nu reprezintă nimic mai mult decât un ornament de salon, un eveniment elitist, un zgomot de fond sau un musafir nepoftit, în funcție de context... În timp ce, în schimb, fiecare societate este oglinda propriului său model cultural, sau mai bine zis, a valorilor și nonvalorilor pe care acesta va fi capabil să le alimenteze și să le transmită.

Luând în considerare toate acestea, într-o situație generală de descurajare, ce se acutizează din pricina expansiunii neînfrânate a unei realități multietnice și a unui sistem globalizat dar lipsit de fundamente etice comune, devine important într-un mod vital să te recunoști într-un model privat de tipologii logice corupte și corupătoare. Cu alte cuvinte, trebuie redefinite esența și funcțiile culturii, trebuie replantată în humusul său originar, pentru a putea modifica radical structurile și suprastructurile, mentale și sociale, pe care modelele negative le-au produs și le-au fosilizat.

Ar fi necesar, deci, un numitor comun care să nu fie influențat de opinii și falsificări, un «Model autentic de relație» a cărui valoare să poată fi împărtășită la nivel universal în cadrul civilizației care ne bate la ușă și care, acum la fel ca și atunci, este un ‘Început’.

Ajuns aici, aș vrea să citez o propoziție extrasă din ale mele “Scrieri despre etica limbajelor”: « Dacă adevărul este relație, atunci cultura este prietenie și întâmpinarea este limbaj...»

Un subiect de reflexie, dacă doriți.

Veți înțelege de ce “punctul meu de vedere” asupra «Culturii», și a țesutului relațional continuu pe care le consider ca aflându-se într-o conexiune, nu-și putea găsi “puncte de sprijin” în modelele constituite, care “a priori” se arată funest de falacioase în ceea ce privește interesele și directivele, de proveniență anomală și având caracter alienant. Asemenea “a priori”, într-adevăr, falsifică optica raporturilor pe care egoul le întreține cu tot ceea ce i se înfățișează drept ‘altul decât  sine’, inhibă experiența, distrugându-l pe «Cum», fără de care fiecare conștiință este artificială, întrucât este lipsită de conținuturile emoționale imediate care-l detremină pe om în profunzimea adevărul și a umanității sale.  

Ceea ce aș vrea să evidențiez, în fond, este că “răul” existențial este cultural, și își are originea în ștergerea memoriei comune, în pierderea empatiei «Originii», ce te face incapabil de a percepe și de a trăi complexitatea  lui ‘tot’ în simplitatea ‘Întregului’. Poate că a menține unitatea armonioasă a aceastei totalități de legături și obligații ar trebui să fie scopul final al culturii și al modelelor sale, întrucât în lipsa nucleului, nimic nu durează, și nu există amintire, sentiment sau noțiune care să reziste în timp. 

Prin urmare, ideea mea de «Cultură», drept sinteză a valorii intersubiective și supraindividuale – și prin urmare referent al tuturor subiectelor și al tuturor relațiilor – , vrea să unească ceea ce oportunismul orb al intereselor particulare se încăpățânează să separe din pricina unui reziduu de impulsuri animalice, ce par “raționale” în baza falsului model ce le justifică și a aparatelor care le administrează.

Cât privește faptul de a fi solidari, sunt convins că este vorba mai degrabă de un instinct nobil, decât de o necesitate culturală, întrucât, fără ca un asemenea caracter distinctiv să se afle la originea oricărei forme comunitare, nu s-ar putea nici măcar teoretiza vreo complementaritate, conviețuire sau împărtășire.

Cu atât mai puțin tehnici sau filozofii, chiar imperfecte.

Dacă acest lucru este adevărat, se poate considera că legătura solidară este centrul complexei moșteniri culturale pe care o numim «Cultură», antecedentul ab origine.

În acest caz, ea constituie nu doar apogeul oricărei valori, ci și «valoarea de relație» implicată ce pune în evidență deplinătatea oricărei legături pe care omul o gândește sau o întreține, întrucât operează la nivelul «Memoriei». 

Astfel o «stare permanentă de conștientizare», care să intereseze universalitatea aspectelor organismul social, păstrându-i tonusul și integritatea, și care devine «Model» etic necesar atunci când carența sau absența sa demonstrează insolvabilitatea oricărei alte forme exogene de garanție sau de sub-valoare.

Se poate deci afirma că «fără solidaritate nu se produce cultură», ci numai nonvaloare...  Astfel încât fiecare atitudine ce ignoră o asemenea implicație, i-ar așeza pe cei sau pe cel care și-o asumă, în afara consensului uman și a oricărei perspective morale, indiferent de rasă sau religie, doctrină sau ideologie, care ar fi invalidate de contestarea unui principiu incontestabil.

C.M. :Dumneavoastră utilizați cuvinte frecvent folosite în limba modernă, cum ar fi “civilizație occidentală” sau, dacă doriți, termeni precum “comuniune” și “relație”. Dar semnificația pe care le-o atribuiți este un pic diferită, mai profundă, trecând dincolo de tipica comunicare orizontală și verticală.

 Aș vrea să vă rog să dezvoltați conceptul de “comuniune”, care este strâns legat de cel de “paritate de limbaj”. 

L.P.: După cum ați amintit, cuvintele pe care le folosesc au o colocație specifică în contextul reflexiilor mele și, sper, precizia optică necesară pentru a evita neînțelegeri. Consider că e de datoria mea, într-adevăr – și-mi mențin intenția – , nu doar de a-mi exprima gândirea într-o formă adecvată, ci și de a nu condiționa printr-un artificiu judecata interlocutorului.

În acest scop, oricare ar fi argumentul ales, folosesc aceleași instrumente aflate în posesia mea, astfel încât o evaluare completă și autonomă să fie nu doar posibilă, ci și, din orice punct s-ar privi chestiunea,  pornind de la un detaliu să se poată ajunge la întreg. Ceea ce, chiar și sumar, vă poate spune ce înțeleg prin «paritate de limbaj», și prin intermediul cărei căi ‘Eu’ și ‘Tu’ trebuie într-adevăr să caute, dar și să-și dorească identitatea de valoare și de sens.

Acestea fiind spuse, voi încerca să-mi completez răspunsul printr-un scurt exemplu.

Ştim, sau putem uşor să intuim, că totul, în lumea noastră, este «relație». Premisa implicită a oricărui echilibru se află prin urmare în complementaritatea acțiunilor și a intențiilor, astfel încât ‘comunicarea’, oricare ar fi forma de expresie adoptată, va tinde să împărtășească în mod simbolic experiența «Valorii» ab origine, s-o trăiască în comuniune.  Şi acest fapt, după cum ați observat dumneavoastră, trece dincolo de comunicarea verticală și orizontală, întrucât alimentează un dinamism virtuos, un limbaj al lui «Noi», și prin urmare o solicitare emotivă a tuturor componentelor si nivelelor sferei psihice și senzoriale, implicând la nivelul raporturilor cotidiane atât aspectele sociale, cât și pe cele religioase ale colectivităților și ale indivizilor. După cum vedeți, strânsa conexiune a termenilor pe care-i folosesc în mod frecvent în scrierile mele, ar necesita o analiză suplimentară, întrucât sensul încredințat fiecărui cuvânt nu este dedus numai din aria lui semantică, ci rezultă din interacțiunea a două sau mai multe elemente sintactice...  Şi nu atât cu scopul de a-i amplifica rezonanța cât având finalitatea de a-i intensifica raportul cu «Valoarea» de proveniență, despre care am discutat deja.

Consider, deci, că senzația de ‘profunzime’ pe care ați perceput-o, i se poate atribui  unei înclinații naturale de-a dumneavoastră, care prin urmare regăsește în aceste secvențe o formă eficace corespunzătoare.

C.M.: Extrem de impresionant este faptul că “Proiectul Athanòr”, organizația căreia îi sunteți președinte și fondator, s-a implicat în a “aduce cultura în stradă”, sau, cu alte cuvinte, în lumea reală. Astfel dumneavoastră și colaboratorii dumneavoastră ați realizat numeroase manifestări având drept scop sprijinirea celor “excluși” din societate. Ați ajutat material, și nu numai, persoane cu sindromul lui Down, bolnavi de cancer, copii din Lumea a Treia, leproşi...

Care este relevanța culturală a acestor evenimente, pentru beneficiar și pentru donator?

L.P.: În calitate de «Model autentic de relație», legătura solidară ar trebui să opereze la nivelul conștiințelor, adică la un nivel superior față de acele dezechilibre de care suferă organismul social, să le prevină cauzele. O dată stabilite principiile teoretice, este necesar ca aceste subiecte să-și găsească o oarecare aplicabilitate și validitate deoarece, după cum ați subânțeles dumneavoastră, “lumea reală” are nevoie de exemple tangibile iar implicarea intelectuală, într-adevăr, trebuie să poată fi transpusă într-o acțiune influentă. În baza acestor considerații, “Proiectul Athanor” a gândit și finanțat anual “Itinerariile solidarității și ale culturi”, ce se desfășoară în mai multe etape, atât în Italia cât și în străinătate, în funcție de disponibilități.

Este vorba, deci, de intervenții modeste, al căror scop este atât acela de a limita efectele dezordinii actuale, cât și să ilustreze – și să încerce să corecteze – carențele individuale și colective. Aceasta nu înseamna că solidaritatea a eșuat, sau că este o însărcinare destinată unei minorități eroice, ci că puterea știe să gestioneze mai bine atracția exercitată de “modelele culturale” în vigoare care ne fac vulnerabili în fața egoismelor și mult prea puțin chemați să dăm socoteală pentru binele comun... care este în fond singurul «Bine».

Obiectivul lui Athanòr  nu este, deci, atât să vindece, cât să prevină, dacă pot să spun așa, această “neglijență” nicidecum minoră.

Astfel încât trebuie să afirm cu sinceritate – pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră – că din punctul meu de vedere, atât în ceea ce-i privește pe donatori cât și pe beneficiari, relevanța acestor evenimente ar trebui să se situeze într-un plan secund față de implicațiile lor viitoare posibile și de dorit.

C.M.: Dumneavoastră ați pornit de la un concept teoretic și prin acesta ați ajuns la un angajament concret.

Dar cum au început toate acestea?

L.P.: Am învățat pe cheltuiala mea că în lume nu există adevăr, și nu puteam tolera acest lucru , întrucât nu aș fi știut cum să-mi ghidez existența, ce ideal să adopt. În lipsa a ceva mai bun, a trebuit să mă dirijez singur, să-mi fiu propriul “maestru”.

C.M.: Întorcându-ne la personalitatea dumneavoastră, sunteți un tehnician prin educație, dar un umanist prin vocație.

Vă rog să descrieți traseul care v-a condus la aceste succese. Ce v-a determinat să alegeți implicarea în același timp în poezie și în filozofie?

L.P.: Am frecventat cu plăcere Institutul Tehnic, cu rezultate pe care le-aș defini “discutabile”. Dar iubeam istoria, literatura și filozofia, care m-au pasionat tot mai mult pe parcursul acestei călătorii entuziasmante și dificile care este cunoașterea umană. Dacă am reușit să găsesc vreun răspuns util la aceste chestiuni nerezolvate, în calitate de autotidact îl consider un succes...

Cât privește binomul poezie-filozofie, se știe că au aceeași  origine, întrucât poezia se naște ca formă expresivă privilegiată pentru investigarea lucrurilor superioare, de la metafizici la teogonii, de la teorie la ontologie, de la epica religioasă la profeție...

Din păcate acest caracter dens al poeziei s-a pierdut în ceața lipsei de experiență, s-a dizolvat în “filozofia” unei cronici mărunte și autoreferențiale.

C.M.:Una dintre misiunile “Proiectului Athanòr” este aceea de a apăra drepturile imigranților.

Dați-ne câteva exemple.

L.P.: Peste o generație sau două, indiferent dacă o vrem sau nu, nu vor mai fi diferențe între imigranți și “autohtoni”, dat fiind faptul că în timpurile noastre granițele nu-și mai au locul: fie că sunt politice, mentale sau doar geografice. De aceea susțin principiile universale de libertate, fraternitate și demnitate care – chiar luând în considerare diversele ascendențe culturale – , își au mai degrabă originea în conștientizarea reciprocității obligațiilor decât în pretinsa recunoaștere a reciprocității drepturilor, care sunt succesive și nu “a priori” (pentru a o cita pe Simone Weil).

Acest lucru presupune să abandonezi acele contagioase “categorii opuse” din pricina cărora gândirea occidentală a avut numai de suferit, deoarece o lume globalizată sub egida totalizatoare a preamultului “Eu” nu poate să suporte în interiorul ei acestă nenorocire... Trebuie să învețe în schimb «Regula» alchimistului, care consideră «coincidentia oppositorum» drept ‘Calea Regală’.

C.M.: Dumneavoastră ați fost în România și trebuie să fi gustat măcar un pic din cultura și civilizația române. Ce v-a impresionat cel mai mult, și cum aveți de gând să realizați o comunicare între culturile noastre astăzi, când unii ziariști continuă să vadă în fiecare imigrant român un posibil delincvent?

L.P.:Ceea ce am găsit în România m-a impresionat mai mult în ceea ce privește asemănările decât diferențele: suntem fii ai aceluiași pământ și ai aceleiași moșteniri culturale. Cât privește ce-a de-a doua parte a întrebării dumneavoastră, acest lucru depinde nu atât de modul de gândire cât de privarea de unele instrumente autonome de judecată pe care SISTEMUL o impune, neacceptarea acesteia fiind pedepsită prin emarginare. Sunt cutremurările PREJUDECĂŢII,  ce se află după cum bine se știe printre resursele reziduale ale acelor PUTERI ce-și văd fundamentul propriei credibilități clătinând-se. Adică presimt decrepitudinea iminentă și căderea acelor așa-numite MODELE CULTURALE pe care PUTERILE le impuseseră. 

C.M.:Privind spre viitor, care va fi evenimentul cel mai apropiat din agenda dumneavoastră?

L.P.Cu siguranță în aprilie 2010 Athanòr va fi în România nu doar ca mărturie a lăgăturilor din trecut, ci și pentru a instaura altele noi, la fel de longeve și fecunde.

Mulțumesc pentru atenția pe care mi-ați acordat-o.

Cu respect, 
Cristina Mihai

(Traducere    Iulia Nănău)

   

Zilua Naţională a României la Ambasada din Ottawa 2008

Interviu cu Excelenta Sa, doamna ELENA STEFOI, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Romaniei la Ottawa acordat in exclusivitate corespondentului Romanian Global News in Canada,   Cristina Mihai.

Luna decembrie este luna cadourilor, a regalurilor, dar si a bilanturilor, a sperantelor si a planurilor de viitor.

Cristina Mihai: Sa incepem cu darurile. Ambasada Romaniei s-a implicat, asa cum era si firesc, in sarbatorirea Zilei Nationale pe taram canadian, cu o intreaga paleta de manifestari: intruniri de gala, concerte (extraordinara performanta a lui Nicolae Voiculet si a naiului sau) si alte intruniri culturale si sociale. Un gest special l-a costituit faptul ca Ambasada romana a daruit Universitatii Carleton din Ottawa drapelul tricolor, ca sa marcheze bunele relatii intre cele doua tari si, ma gandesc si prezenta aici a studentilor si cadrelor didactice de origine romana. Pe cand se anunta o catedra de limba si civilizatie romaneasca, stiut fiind faptul ca la aceasta universitate exista un important Centru de Studii Central si Est-Europene?

Ambasador Elena Stefoi : As preciza ca anul acesta seria manifestarilor dedicate Zilei Nationale cu implicarea Ambasadei si a unor asociatii comunitare romanesti a inceput cu vernisajul expozitiei de icoane ortodoxe si tapiserii traditionale intitulata "Dimensiuni culturale romanesti", semnata de doua exceptionale artiste de origine romana – Ofelia Armasu si Oana Comsa. Manifestarea este gazduita, intre 14 noiembrie 2008 si 12 ianuarie 2009, de prestigiosul Muzeu montrealez al artizanilor din provincia Quebec. La Ottawa am prezentat, dupa cum remarcati chiar dumneavoastra, drapelul romanesc rectorului Universitatii Carleton, iar pe 1 decembrie pe cladirea primariei din capitala federala a fluturat tricolorul Romaniei. Receptia de Ziua Nationala, organizata la Muzeul National de Arta si concertul extraordinar al maestrului Nicolae Voiculet acompaniat de pianistul Marius Vernescu, care a avut loc la Universitatea Ottawa, au intregit programul actiunilor cultural-artistice si diplomatice care au marcat Ziua Nationala.
Trecand la intrebarea propriu-zisa, va pot spune ca prin Hotararea Guvernului Romaniei nr. 261 din 5 martie 2008, a fost stabilit un calendar estimativ privind infiintarea unor lectorate pentru promovarea limbii, culturii si civilizatiei romanesti in strainatate. Pentru Canada, in respectivul document era previzionata deschiderea unor astfel de lectorate in anul universitar 2009-2010 si, drept urmare, Ambasada a prezentat o scrisoare de intentie in acest sens Universitatii Ottawa, in vederea negocierii modalitatilor concrete de colaborare. Un asemenea proiect presupune nu doar stabilirea clara a surselor de finantare, ci si semnarea unui protocol intre Institutul Limbii Romane, aflat in subordinea Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului din Romania si institutia academica universitara canadiana interesata de o asemenea propunere. Deocamdata, ne aflam in faza initiala si e imposibil de avansat un orizont de timp, dar speram ca initiativa, odata demarata, va gasi suportul necesar de ambele parti si va parcurge obligatoriile etape institutionale intr-un ritm normal. 

C.M.: Relatiile Canadei cu intreg ansamblul european sunt bogate. Chiar in aceasta toamna a avut loc o importanta intalnire intre reprezentantii Uniunii Europene si cei ai Canadei.Cum se poate creiona 2008 din perspectiva relatiilor dintre Romania si Canada, avand in vedere contextul mai larg, adica cel al legaturii Canada-UE?

E.S.: Anul 2008 a fost un an in care Romania si-a manifestat, inclusiv in planul relatiilor cu Canada, vocatia de aliat si partener in cele mai importante organizatii internationale (ONU, NATO, OSCE, OIF) de pe pozitiile unui stat european cu pondere si prestigiu, care sustine activ atat consolidarea rolului UE ca actor global, cat si re-dimensionarea dialogului transatlantic. Bucurestiul a gazduit in aprilie Summit-ul NATO, iar premierul Harper s-a aflat, cu aceasta ocazie, in capitala Romaniei, impreuna cu ministrul federal de externe si cel al apararii.  La Sommet-ul Francofoniei, desfasurat intre 17-19 octombrie la Quebec City, delegatia romana a fost condusa de ministrul de externe Lazar Comanescu, iar la reuniunea ministeriala pregatitoare a participat reprezentantul personal al presedintelui Romaniei, Cristian Preda. In cadrul forumului lumii francofone, Romania a predat Canadei stafeta presedintiei acestei organizatii internationale care reuneste acum 70 de membri, dintre care 15 reprezinta continentul european. Seful diplomatiei romane a avut, in marja Sommet-ului, o intalnire bilaterala cu ministrul federal Lawrence Cannon, pentru a puncta prioritatile agendei politico-diplomatice si interesele de afaceri romano-canadiene.
Summit-ul UE-Canada a avut loc pe 17 octombrie 2008 tot in Quebec, pe agenda acestei reuniuni la varf aflandu-se atat subiecte de interes global, precum incheierea unui acord economic aprofundat sau gasirea unor solutii pentru criza financiara, cat si subiecte cu impact direct asupra relatiei bilaterale Romania-Canada, printre care, in primul rand, ridicarea vizelor pentru cetatenii romani la trecerea frontierei canadiene, in conformitate cu drepturile de care se bucura marea majoritate a statelor membre UE in relatia cu Ottawa. Tema respectiva a fost de altfel abordata si in dialogul bilateral romano-canadian, inclusiv cu ocazia turneului din luna iunie a secretarului de stat pentru romanii din afara granitelor din MAE, Mihai Gheorghiu, care s-a intalnit la Ottawa atat cu o delegatie de la Ministerul Cetateniei si Imigratiei, cat si cu secretarul de stat pentru multiculturalism, Jason Kenny, devenit intre timp ministru al respectivului departament.
Chiar si din acest tablou succint se poate observa ca pentru relatia romano-canadiana, anul 2008 a fost unul cu adevarat dinamic, contextul favorabil al dialogului UE-Canada fortificand atentia partenerilor canadieni pentru potentialul si perspectivele Romaniei, tara situata intr-o zona de maxim interes pentru pentru piata de afaceri si investitii.


C.M.: Revin la problema vizelor pentru romani. Vizele au inceput sa fie percepute de romani ca niste obstacole in calea unei vieti normale, indiferent unde s-ar derula ea. Cand ne putem astepta la eliminarea lor? 

E.S.: Dupa cum stiti, anul trecut si anul acesta Canada a anuntat eliminarea vizelor pentru cetatenii unui numar de 6 state (Republica Ceha, Letonia, Polonia, Ungaria, Slovacia, Lituania) care au aderat la Uniunea Europeana inaintea Romaniei si Bulgariei. In acelasi timp, cabinetul Harper a declarat ca decizia politica privind armonizarea regimului de vize pentru toate noile state membre ale Uniunii Europene a fost luata si e una ireversibila, Ottawa urmand sa definitiveze pasii tehnici in aceasta directie, prin colaborare atat cu Comisia Europeana de la Bruxelles, cat si cu autoritatile de resort din Bucuresti si Sofia. Conform procedurilor standard, o comisie de evaluare tehnica formata din experti canadieni s-a deplasat in aprilie, in acest an, in Romania, iar raportul intocmit in urma acestei misiuni a fost unul pozitiv. Declaratia Summit-ului UE-Canada subliniaza progresele inregistrate la capitolul uniformizarii regimului de vize si reitereaza angajamentul politic al ambelor parti de a conlucra pentru ca Romania si Bulgaria sa beneficieze cat mai curand posibil de tratamentul nediscriminatoriu acordat celorlalte state comunitare. Asadar, procesul continua si, fara sa putem face speculatii cu privire la data finalizarii lui, avem multe motive de satisfactie in legatura cu evolutiile inregistrate in ultimul an.


C.M.: Un subiect important pentru romanii din Canada il constiuie recunoasterea de catre autoritatile de aici a permiselor de conducere obtinute in Romania. Ce ne rezerva viitorul apropiat? 

E.S.: Pentru a se veni in intimpinarea cererii cetatenilor romani stabiliti in Canada si in baza instructiunilor Centralei MAE, incepand cu anul 2002, misiunea diplomatica de la Ottawa a comunicat Ministerului Federal al Transporturilor intentia partii romane de a semna un acord in privinta permiselor de conducere. Avand in vedere ca legislatia in domeniu nu este intru totul similara pe intreg teritoriul canadian, Ministerul Federal al Transporturilor a recomandat contactarea ministerelor de resort ale provinciilor. In acest scop au fost initiate demersuri pe langa autoritatile provinciale canadiene pentru semnarea unui acord de recunoastere reciproca a permiselor de conducere auto. Paralel cu demersurile Ambasadei, reprezentantii comunitatii romanesti (in special din provincia Quebec) au solicitat institutiilor responsabile in materie incheierea unui acord la nivel guvernamental. Raspunsurile autoritatilor canadiene au fost diferite, primul guvern care si-a manifestat din start disponibilitatea fiind cel al provinciei Quebec. Dupa analizarea legislatiei romane si a unor rapoarte statistice anuale, autoritatile provinciale au precizat insa ca nu au in vedere semnarea unui acord, folosind ca argument existenta unor diferente intre statisticile romanesti si cele quebequeze. Raspunzand memoriilor repetate ale comunitatii romanesti din Quebec City, sustinute si de misiunea noastra diplomatica, incepand cu data de 01.06.2007, autoritatile provinciale de la Quebec City au modificat legislatia, in sensul recunoasterii experientei de conducere auto titularilor de permise straine (inclusiv cetatenilor romani stabiliti in provincia Quebec) si acordarea unor facilitati pentru obtinerea permisului de conducere quebequez. O situatie oarecum asemanatoare inregistram si in provincia Ontario, autoritatile provinciale de la Toronto recunoscand deja experienta de conducere auto, fiind necesara o confirmare din partea misiunii diplomatice sau a oficiului consular din care sa rezulte veridicitatea permisului si data obtinerii categoriei. Institutiile cu atributii in materie ale altor provincii au invocat insa fie necesitatea ca legislatia privind sistemul de eliberare si control al permiselor auto sa fie similare, fie faptul ca incheierea unui acord in domeniu nu este de actualitate ori ca sunt in curs de adoptare, la nivel provincial, a unor noi standarde si proceduri. Dupa cum rezulta din precizarile de mai sus, au fost deja facuti unii pasi concreti si importanti, existand la aceasta ora doua provincii (Quebec si Ontario) care recunosc experienta (vechimea) de conducator auto pentru titularii de permise romanesti. Dornica sa vina in intampinarea preocuparilor majore ale cetatenilor romani din Canada, Ambasada noastra intentioneaza sa actioneze mai departe, cu consecventa, in stricta conformitate cu normele si uzantele diplomatice si cu sprijinul comunitatilor romanesti din Canada, pentru sensibilizarea autoritatilor competente, in scopul adoptarii unor masuri similare si la nivelul altor provincii. 


C.M.: Criza financiara a determinat Canada sa caute sa stranga relatiile economice cu Uniunea Europeana. Ce se preconizeaza pentru 2009 in acest cadru? Ce beneficii/solutii pozitive pot fi scoase dintr-o astfel de perioada de criza, atat pentru partea romana cat si pentru cea canadiana? Cum vor fi afectate investitiile canadiene in Romania sau proiectele bilaterale deja incepute?

E.S.: Pentru guvernul federal canadian, consolidarea parteneriatului economic cu Uniunea Europeana este considerata o prioritate politica, iar Discursul Tronului, document programatic al noului executiv Harper, mentioneaza clar acest lucru. Conform Declaratiei Summit-ului EU-Canada din 17 octombrie, negocierea unui Acord de parteneriat economic aprofundat intre Ottawa si Bruxelles reflecta un interes strategic, iar parcurgerea pasilor necesari pentru incheierea documentului respectiv va fi fara indoiala accelerata, tocmai pentru a face fata impactului pe multiple planuri al crizei finaciare mondiale. Privita dinspre Canada, semnarea unui acord de liber schimb cu UE are o anvergura istorica. Pentru statele comunitare, inclusiv pentru Romania, s-ar constitui astfel cadrul optimizat necesar promovarii propriilor interese si atragerii unor proiecte profitabile de investitii de pe continentul nord-american. Partea canadiana si-a subliniat ferm interesul aparte pentru noile state membre, carora le solicita sprijinul in vederea accelerarii procesului de negociere a acordului mai sus mentionat. Datorita locatiei si resurselor de care dispune, Romania atrage in mod special atentia pe care Ottawa o acorda, in mod deschis, economiilor emergente din asa-numita “Noua Europa.” Printre domeniile de interes, oficialii si oamenii de afaceri de pe intreg spatiul canadian mentioneaza constant energia nucleara si energia regenerabila, industria de petrol si gaze, sectorul minier si infrastructura, dar paleta schimburilor ori a proiectelor investitionale este, desigur, cu mult mai variata.

C.M.: Am inceput cu darurile si as dori sa incheiem in acelasi ton , al privirii de sub streasina speratei si a bucuriei. Care va fi, in urmatoarele saptamani, prima manifestare culturala de mare anvergura, menita sa promoveze cultura romana in spatiul frunzei de artar?

E.S.: Pe 22 decembrie organizam, la sediul Ambasadei, impreuna cu Asociatia romanilor canadieni din zona Ottawa-Gatineau (ARCOG), un program cultural-artistic dedicat traditiilor si obiceiurilor romanesti, la care ii invitam atat pe cei mici, dornici sa asculte colinde ori mesaje de la Mos Craciun, cat si pe parintii sau bunicii lor, atrasi de o noua intalnire cu folclorul sau cu simbolurile traditionale. Cu aceasta ocazie va fi prezentat volumul “Sfintii neamului romanesc“, semnat de Parintele profesor dr. Cezar Vasiliu si aparut de curand la Editura Fundatiei romane din Montreal. De asemenea, vom avea bucuria ca doamna Anuca Dragan sa-si lanseze ultimul CD cu cantece populare romanesti, iar doua coruri de copii din Ottawa sa ne interpreteze minunatele noastre colinde. In acest cadru de sarbatoare, le vom spune "Craciun fericit!" si "La multi ani!" tuturor romanilor de pe spatiul canadian, incheind astfel seria manifestarilor dedicate in 2008 promovarii valorilor si spiritului national, pentru a ne pregati de un nou start in 2009, cand Romania si Canada vor aniversa 90 de ani de relatii diplomatice.

Cristina Mihai