joi, 9 februarie 2012

Viaţa, un document de scris- interviu cu NICK BOGDAN


Nicu Bogdan sau conform canoanelor canadiene, Nick, este un domn afabil, care te cucereÅŸte de la prima întâlnire. Nici nu e de mirare, pentru că  aduce cu sine acele vremuri după care noi, cei mai tineri, tânjim ÅŸi, mai mult, le-am dori reluate (cel puÅ£in în parte). Este vorba de vremurile româneÅŸti când societatea mergea cu aplomb spre împlinire culturală, materială ÅŸi nu numai. Chiar dacă politica era tumultuoasă ÅŸi atunci, viaÅ£a omului „obiÅŸnuit” era încărcată de speranÅ£e, de visuri, care n-au devenit deÅŸarte decât odată cu instaurarea comunismului. Åži, mai era ceva, ceva pe care astăzi l-am pierdut (nu de tot): existenÅ£a aristocraÅ£iei ÅŸi, prin ea, existenÅ£a unui anume ÅŸarm al cotidianului. Nick poartă cu el acel parfum al timpurilor de altădată. 

Cristina Mihai: Nick, copilăria ţi-a fost o lume de basm şi nu numai datorită faptului ca aşa e ea, copilăria, ci şi pentru faptul ca România trăia atunci o altă viaţă. Viaţa interbelică. Te rog descrie-ne anii aceia care au rămas şi pentru memoria colectivă ca fiind fabuloşi (în ciuda documentelor legate de frământările politice).

Nick Bogdan: Lumea în care am trăit a fost aceea care a existat din totdeauna, după cum o descria  Shakespeare, cu 500 de ani în urmă, în Sonetul 66, care sună astfel în propria mea traducere:

„Văd cum onoarea împodobită în ruÅŸine
Virtuţile raţiunii le-afundă în desfrânare
Dreptatea însăşi, care-n nedreptăţi s-aţine
Triumful judecăţii transformă-n ÅŸchiopătare”.

Eu am fost pentru familia mea, la vremea aceea, comu-nistul familiei., care, naivul de mine, credeam ca ÅŸi LabiÅŸ, pe care l-am cunoscut,  că:

„Trăim în miezul unui ev aprins
Şi-i dăm a-nsufleţirii noastre vamă
Cei ce nu ard dezlănţuiţi cu noi
În flăcările noastre se destramă.

Noi pentru viitor ne pregătim
Şi-l populăm pe solul fericirii
Cu braţele-ncordate să-l săpăm
Åži să-l udăm cu ploile gândirii.”

 Norocul meu a fost să trăiesc într-un mediu familial în cadrul căruia principiile moralei creÅŸtine ca ÅŸi aprofundarea cât mai temeinică a moÅŸtenirii culturale au reprezentat preocupările de căpetenie ale educaÅ£iei mele. Familia bunicului din partea mamei se refugiase în România din Macedonia, pentru a scăpa de persecuÅ£iile turceÅŸti. Stabilindu-se în Vrancea, încă din primele generaÅ£ii, au dat ţării personalităţi precum arhitectul Ion Mincu ÅŸi scriitorul Duiliu Zamfirescu. Astfel, una dintre cele mai bune prietene din copilărie a fost mătuÅŸa mea, Caterina Remer, sora lui Duiliu Zamfirescu, în casa căreia mă duceam zilnic ÅŸi unde aceasta a căutat să mă familiarizeze cu instrumentele muzicale. Am început să cânt la pian ÅŸi la diferitele instrumente de suflat pe care le avea în casă. ÃŽmi citea despre vieÅ£ile artiÅŸtilor români, italieni ÅŸi ale altora, din minunatele cărÅ£i pe care le avea în bibliotecă, familiarizându-mă cu pictura, sculptura ÅŸi cu capodoperele artistice ale trecutului.

C.M.: Iar cu Maria Cernovodeanu ai luat lecÅ£ii de pian timp de nouă ani. 

N.B.: Când am analizat, mai târziu, felul de a fi al părinţilor, pe bunica mea, cea care spunea că oricărui om trebuie să-i dai consideraţia care i se cuvine, mi-am dat seama că ei erau mai apropiaţi de idealurile creştine şi chiar de cele comuniste, decât cei care trâmbiţau doar sloganele comunismului. Părinţii mei n-au fost niciodată comunişti Tatăl meu a deschis hambarele pentru săteni, în timpul foametei în anii de după război, rămânând în amintirea satului meu natal, Gura Caliţei, din judeţul Vrancea. Lumea copilăriei mele a fost minunată prin tot ceea ce mi-au dăruit părinţii şi întreaga mea familie, prin ţăranii pe care i-am cunoscut, plini de omenie.

C.M.:  După anii războiului, cum a fost trecerea la comunism? Erai adolescent  ÅŸi apoi tânăr adult când aÅ£i prins perioada extrem de cruntă a închisorilor ÅŸi siluirilor de tot felul.

N.B.: După război evenimentele s-au derulat rapid. Judecând astăzi, nu pot considera pe reprezentanÅ£ii comunismului  decât ca pe niÅŸte impostori impuÅŸi prin ÅŸantajul tancurilor sovietice. Ei au acaparat toate bogăţiile ţării, însuÅŸindu-ÅŸi-le ÅŸi de la bogaÅ£i, ÅŸi de la săraci, în numele egalităţii ÅŸi dreptăţii sociale. Incomozii cu păreri proprii, care îi criticau sau atenÅ£ionau, erau băgaÅ£i la închisoare.

 C.M.: Ai fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru „crima de uneltire împotriva ordinii sociale ÅŸi scrierea de lucrări în proză ÅŸi în versuri prin care calomniai realizările din R.P.R. ÅŸi U.R.S.S.” Ai executat fix 5 ani fiind eliberat ca urmare a promulgării unui decret general de amnistiere a deÅ£inuÅ£ilor politici din 1964.  Ce ai scris de fapt?

N.B.: Urmărind întrebările tale am ajuns la convingerea că trebuie să fac o trecere în revistă a vieÅ£ii ÅŸi a viselor  mele de-a lungul vremii. Felul meu de a scrie a căutat să reprezinte întotdeauna amintirile ÅŸi experienÅ£ele mele sub forma ficÅ£iunii literare, considerând că reunirea anumitor personaje sau întâmplări ar constitui o modalitate sugestivă ÅŸi mai cuprinzătoare a întâmplărilor ÅŸi frământărilor sufleteÅŸti pe care le-am trăit. Cred că un răspuns mai complet ÅŸi mai aprofundat la întrebările tale ar constitui romanul meu la care lucrez de vreo cincizeci de ani ÅŸi pe care sper ca sănătatea ÅŸi starea mea sufletească să mă ajute să-l termin cândva, fiindcă el îşi propune tocmai să descrie epoca pe care am trăit-o cu evenimentele ÅŸi învăţămintele ei. I-am ales drept titlu „Purgatoriul himerelor”, pentru că ceea ce am trăit eu ÅŸi cele câteva generaÅ£ii din jurul anilor ’30 s-a sprijinit pe credinÅ£a răspândită de reprezentanÅ£ii cei mai semnificativi ai secolului luminilor , aceea că prin cultivarea ÅŸi dezvoltarea raÅ£iunii, sporirea cunoaÅŸterii tehnologiei ÅŸi a bogăţiilor, se va ajunge în mod nemijlocit ÅŸi la asigurarea bunăstării ÅŸi a fericirii pentru toÅ£i oamenii de pe pământ. Tineretul acelor timpuri ÅŸi-a concentrat speranÅ£ele în jurul a trei idealuri: fie în capitalism, fie în consolidarea naÅ£iunii, fie în asigurarea egalităţii dintre oameni. Ideea creÅŸtină a iubirii ÅŸi solidarităţii oamenilor îşi netezise calea în conÅŸtiinÅ£a societăţii europene de peste 2000 de ani, ceea ce ar fi trebuit să reprezinte o garanÅ£ie a succesului ideilor iluministe. Dar, speranÅ£ele ÅŸi solidaritatea viselor tineretului din acei ani s-au împotmolit în jurul ideilor capitalismului care prin competiÅ£ia foarte utilă în impulsionarea ÅŸi realizarea mijloacelor de creÅŸtere a bunăstării au condus prin egoism ÅŸi lăcomie către diferenÅ£ierea din ce în ce mai accentuată dintre clasele sociale. ÃŽn locul bunăstării generale s-a ajuns la împărÅ£irea societăţii între o minoritate de risipitori ÅŸi o majoritate de pauperi. Tinerii care au crezut în ceva au fost târâţi de evenimentele socio-politice în situaÅ£ii contrare idealurilor lor. Cei grupaÅ£i în jurul solidarităţii naÅ£ionale s-au trezit purtaÅ£i, din cauza urii etnice ÅŸi de rasă, spre desconsiderarea ÅŸi persecutarea celor aparÅ£inând altor culturi ÅŸi rase, ajungând până la folosirea Auschwitz-ului ÅŸi a camerelor de gazare în care îşi aruncau semenii. ÃŽn sfârÅŸit, în numele egalităţii sociale, s-a ajuns prin exacerbarea urii de clasă la crearea unor aÅŸa-ziÅŸi reprezentanÅ£i ai claselor defavorizate, autoproclamaÅ£i lideri, care arogându-ÅŸi drepturi ÅŸi puteri au creat treptat gulaguri ÅŸi reprimări ale oricărei făpturi care li se opunea sau care nu le accepta acÅ£iunile. 

C.M.: Aşa a fost Europa acelor timpuri. Revenind în România, în anii de după război...

N.B.: Îndrăznind să-mi exprim alte păreri, soarta m-a dus şi pe mine dincolo de gratii. Ce-i supărase? Scrisesem romanul Revoltă în Olimp, în care prezentam vizita unei delegaţii sovietice în cetatea zeilor, unde încercau, prin intrigi şi revoltă, să instaureze raiul comunist. Era un roman pamflet. De asemenea, mi-au găsit o poezie ca nefiind în realitate comunistă şi cu care i-am înfuriat teribil, pentru că le-am recitat-o şi în timpul procesului.

C.M.: Ai cunoscut multiplele feţe ale comunismului, în special partea concentraţionară. Ce ai adăuga, pe lângă tot ce s-a scris despre viaţa în închisori şi lagăre?

N.B.: ÃŽn privinÅ£a închisorilor comuniste, ceea ce aÅŸ avea de adăugat este că ceea ce ne-a uÅŸurat viaÅ£a acolo a fost întâlnirea cu niÅŸte oameni deosebiÅ£i, arestaÅ£i ca ÅŸi mine, cum ar fi Noica, Al. Paleologu, Nicu Steinhard, Sergiu Al. George, dr. Răileanu ÅŸi mulÅ£i alÅ£ii, care au transformat închisoarea într-o ÅŸcoală de răspândire a culturii. Aceasta a contribuit la educarea numărului impresionant de ţărani ÅŸi de muncitori arestaÅ£i ÅŸi la spulberarea ideii idioate, răspândite de semidocÅ£ii comuniÅŸti ÅŸi de satrapii lor, că acolo unde e carte multă, e ÅŸi prostie multă. Dimpotrivă, ea a creat ÅŸi a consolidat solidaritatea diferitelor categorii de deÅ£inuÅ£i politici, în jurul culturii ÅŸi a unei educaÅ£ii cu totul deosebite lozincilor ÅŸi inepÅ£iilor răspândite de propaganda comunistă ÅŸi impuse prin teroare. Aceasta este poate minunea trăită în închisoare. Acolo mi-am consolidat cunoÅŸtinÅ£ele de limbi străine, de filosofie…

C.M.: Este iertarea posibilă pentru foştii tăi torţionari?
 
N.B.: Ce este iertarea ÅŸi pe cine să iertăm? Pe principalii vinovaÅ£i, Churchil ÅŸi Rooswelt, de a pune la discreÅ£ia unor satrapi ca Stalin ÅŸi a acoliÅ£ilor lui criminali a unei treimi din populaÅ£ia globului, pe trădătorii interni care s-au pus la dispoziÅ£ia celor care au căutat să ne distrugă conÅŸtiinÅ£a naÅ£ională ÅŸi moralitatea, ambele deja greu încercate de condiÅ£iile istorice anterioare prin care a trecut Å£ara noastră?  Sau pe cei angrenaÅ£i într-un sistem oribil al turnătoriilor în lanÅ£, distrugându-ÅŸi copiii, părinÅ£ii, prietenii ?  Morala creÅŸtină ne îndeamnă să-i iertăm, cu atât mai mult cu cât majoritatea colaboratorilor interni au fost niÅŸte ignoranÅ£i ÅŸantajabili ÅŸi niÅŸte nebuni aleÅŸi pentru a putea contribui la instaurarea ÅŸi creÅŸterea teroarei asupra populaÅ£iei. Dar, nenorocirile prin care a trecut atâta omenire, ne obligă să nu uităm ÅŸi să facem cunoscute noilor generaÅ£ii faptele acestora, pentru ca repetarea monstruozităţilor secolului XX să fie imposibilă.

C.M.: Ce loc ocupă credinÅ£a în Dumnezeu Ã®n viaÅ£a ta?

N.B.: Căderea comunismului a dovedit eÅŸecul încercărilor de înăbuÅŸire a credinÅ£ei. Negarea existenÅ£ei lui Dumnezeu ÅŸi a moralei creÅŸtine, impusă prin teamă de comunism conÅŸtiinÅ£ei populare ca fiind nocivă educaÅ£iei, nu putea să convingă pe cei înarmaÅ£i cu o educaÅ£ie ÅŸi o experienţă în măsură să înÅ£eleagă importanÅ£a eticii iubirii în consolidarea relaÅ£iilor sociale dintre oameni. ÃŽn ce priveÅŸte experienÅ£a personală, urmărit fiind în permanenţă de agenturile securităţii, chiar ÅŸi după stabilirea mea în Canada, ajutorul divinităţii l-am resimÅ£it în permanenţă, destrămând toate iÅ£ele ÅŸi planurile de a mă distruge, ceea ce mi-a permis să supravieÅ£uiesc. Chiar ÅŸi astăzi, după boala grea care m-a încercat, faptul că mi-am revenit ÅŸi că mă îndrept spre restabilire, nu o pot considera decât o minune divină. 

C.M.:  După eliberarea din închisoare, deÅŸi urmărit în permanenţă, aÅŸa erau toÅ£i foÅŸtii deÅ£inuÅ£i, ai reuÅŸit totuÅŸi să termini ASE. Câţiva ani n-ai mai scris literatură. 

N.B.: Ajutorul esenÅ£ial, la ieÅŸirea mea din închisoare, mi-a fost dat de către soÅ£ia mea, care deÅŸi fost cadru al armatei, cunoscându-mă de mult, m-a ajutat moral ÅŸi material să reiau firul studiilor, să pot fi ÅŸef de promoÅ£ie la ASE ÅŸi să-mi aleg apoi o carieră care să-mi placă ÅŸi care să mă ajute în viitor, cum a fost specializarea mea în informatică. UniÅ£i în faÅ£a încercărilor permanente de a ne despărÅ£i ÅŸi de a ne distruge prin tot felul de metode specifice securităţii, am reuÅŸit în cele din urmă, cu ajutorul mamei ÅŸi surorii mele, stabilite în Canada, să ne refugiem acolo, scăpând de o bună parte din opresiunile ÅŸi încercările regimului de a mă transforma în agentul  lor. 

C.M.: În Canada ai avut parte de o viaţă nouă, deşi ai luat totul de la capăt la 50 de ani! Prin Angela Comneni, o rudă îndepărtată de a ta, ai reuşit să reînnozi un fir care ar fi fost normal pentru viaţa ta (dacă n-ar fi intervenit comunismul). Ai fi făcut parte din elita bucureşteană (din Bucureştiul echivalat cu Micul Paris) şi, o dată cu ea, din cea românească, cu deschidere europeană şi nu numai. Ai cunoscut multă lume bună canadiană prin intermediul Angelei Comneni. Descrie-ne, în mare, această lume bună şi acele serate de excepţie.

N.B.: Tot ca un ajutor al lui Dumnezeu este ÅŸi întâlnirea în Canada a doamnei Angela Comneni, care reuÅŸise să-ÅŸi facă un renume prin invitaÅ£ii de elită pe care îi aduna în jurul ei, oameni de aleasă cultură, care în casa ei regăseau ceremonialul aristocratic instaurat odinioară de aristocraÅ£ia românească a vechilor familii. Ca vicepreÅŸedintă a AsociaÅ£iei de heraldică din Ottawa, ea primea cam la trei luni ÅŸi vizita membrilor acestei organizaÅ£ii, aparÅ£inând nobilimii provenind din diferite colÅ£uri ale lumii. stabilită acum în Canada, chiar genealogia fantezistă pe care ÅŸi-o asuma, prin soÅ£ul ei, Alexis Comneni, autodeclarat descendent al familiei imperiale bizantine a Comnenilor, a contribuit la o imagine pozitivă a românilor. Mediatizarea acestei „prinÅ£ese orientale”, cu presupusa ei ascendenţă bizantină, a fost o poartă deschisă spre lumea românească. Cu ajutorul Angelei Comneni, care prin personalitatea ei a făcut mari servicii culturii române, am reuÅŸit să cunosc un segment important al intelectualităţii canadiene, ca ÅŸi a unor personalităţi din emigraÅ£ia aflată acolo, provenind atât din nobilime cât ÅŸi din alte pături sociale ale ţărilor europene, latino-americane ÅŸi chiar africane sau asiatice. Am reuÅŸit astfel să înÅ£eleg diferenÅ£ierile existente ca ÅŸi legendele despre trecutul acestora. Mentalitatea scoÅ£ienilor, deosebită de cea a englezilor ÅŸi a irlandezilor sau a welshilor [galezilor] englezi, a catalanilor ÅŸi andaluzilor, cea a bascilor spanioli, a croaÅ£ilor faţă de sârbi, muntenegreni, a ciprioÅ£ilor greci ÅŸi turci etc. La aceste serate veneau îmbrăcaÅ£i în costumele lor specifice, având ocazia să le cunosc în varietatea prin care reprezentau zonele lor de provenienţă.  Nu pot trece sub tăcere importanÅ£a întăririi legăturilor dintre românii canadieni ÅŸi emigranÅ£ii de alte naÅ£ionalităţi, casa Angelei Comneni fiind deschisă permanent artiÅŸtilor, oamenilor de cultură  ÅŸi diplomaÅ£ilor din diferite ţări. Actele de mecenat ÅŸi de repre-zentare ale Angelei Comneni o caracterizează ca pe una dintre principalele figuri ale intelectualităţii româneÅŸti din Canada, care a răspândit cunoaÅŸterea culturii ÅŸi tradiÅ£iilor noastre, la mii de kilometri de Å£ară ÅŸi a ajutat la creÅŸterea prestigiului nostru faţă de canadieni în general, ÅŸi faţă de alte naÅ£ionalităţi stabilite în Canada, în particular. Datorită doamnei Comneni am devenit ÅŸi membru al filialei Uniunii scriitorilor canadieni, cu sediul în Ottawa. Ca scriitor, în ultimii ani m-am aplecat ÅŸi asupra traducerii sonetelor shakespeare-iene, pentru că le consider mari realizări ale poeziei universale, iar traducerile în limba română la care am avut acces mi s-au părut nepotrivite.

C.M.: Ceea ce impresionează la românii din generaÅ£ia ta este faptul că, deÅŸi au pierdut totul Ã®n Å£ară ÅŸi au fost nevoiÅ£i să ia viaÅ£a cu adevărat de la zero (în cazul fericit în care reuÅŸeau să scape din iadul închisorilor ÅŸi al urmăririlor fără sfârÅŸit, parcă)  nu exista ura faţă de România. Nu exista defăimare faţă de naÅ£iunea din care faceÅ£i parte. Exista doar damnarea comu-nismului ÅŸi a indivizilor reprobabili. Acum, dimpotrivă, se practică, cu voluptate,  defăimarea din orice amănunt, cu orice prilej. Ce-au pierdut cei de astăzi fata de cei din generaÅ£ia ta? Cum poate fi restabilit normalul ÅŸi din punctul de vedere al imaginii pe care o ducem cu noi, oriunde în lume?

N.B.: Cred că la aceste întrebări, răspunsurile reies din cele spuse de mine mai sus, subliniind doar rolul educaÅ£iei primite în familie, la ÅŸcoală ÅŸi a modelelor pe care le-am avut în viaţă.

C.M.: Din 1992 ai colaborat la ziarul „Românul Liber” al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, tipărit la Paris. EÅŸti ÅŸi unul dintre membrii fondatori. Ce rubrici ai acoperit? Cum trebuie să arate profilul românului liber, în această nouă eră, cea a globalizării?

N.B.: Colaborarea la ziarul „Românul Liber” din FranÅ£a, se datorează prieteniei mele cu Doru Novacovici ÅŸi a respectului meu pentru cel care a fost marele om politic Ion RaÅ£iu. Nu am avut o rubrică specială în cadrul ziarului, ci doar prezentări politologice ale statului comunist roman, considerat de mine drept un stat mafiot la nivel guvernamental. Ca o concluzie,  în ciuda condiÅ£iile grele prin care am trecut, să  reuÅŸim să avem o conduită demnă ÅŸi morală.

C.M.: De doi ani te-ai întors în ţară, gata să te lupţi pentru drepturile tale moştenite (pământ, păduri, case). Cum va arăta cartea care va descrie lumea românească din zbuciumatul secol XX?

N.B.: ÃŽn privinÅ£a drepturilor la moÅŸtenire, pentru care m-am luptat, în ciuda problemelor de sănătate cauzate ÅŸi de acest zbucium, sper ca soarta să mă ajute să le închei cu bine. Pe tărâm literar, în momentul de faţă voi încerca, împreună cu partenera mea de viaţă, să termin ceea ce mi-am propus, romanul Purgatoriul himerelor ÅŸi să rescriu alte vechi lucrări în proză, cum ar fi Revoltă în Olimp ÅŸi  Armata ca o farsă. Prin cele scrise vreau să redau o imagine cât mai fidelă a acestor încercări de îmbunătăţiri sociale care se potrivesc cât se poate de mult cu concluziile proverbului popular francez care spune că  „Souvent, le mieux c’ est l’énemi du bien” , adică „Adesea, mai binele este duÅŸmanul binelui”.

C.M.:  MulÅ£umesc Nick.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu