A scrie despre scoala canadiana este o provocare placuta. Si aceasta
pentru ca nu pot s-o despart de scoala romaneasca. Asa ca, va invit sa facem un
balans permanent intre cele doua continente. Sa vedem punctele tari si pe cele
slabe si dintr-o parte si din alta si, de dorit, sa alegem tot ce este bun,
placut si ziditor.
Canada este situata pe locul doi in randul
tarilor industrializate in ceea ce priveste numarul de absolventi de studii
universitare. Actualmente exista peste 90 de universitati. Sistemul de
invatamant la acest nivel este unul public, provinciile (statele) fiind principalele
responsabile in ce priveste finantarea si coordonarea educatiei. A nu se
intelege ca nu se platesc taxe de scolarizae. Cele mai piparate se ridica la
$10.000-11.000 pe un an scolar.
Durata studiilor este de 3 sau 4 ani, dar numai cu 4 ani se obtine
licenta cu mentiunea Honour, ceea ce permite absolventului sa urmeze studii
aprofundate (master) si doctorat.
Acum, cand in Romania, datorita
conventiei de la Bologna
s- a redus invatamantul superior la 3 ani (primul ciclu) , se pune intrebarea:
care vor fi consecintele? Doar o armata
de executanti? Consider ca s-a facut o mare greseala, formula 3+2 nefiind
satisfacatoare la capitolul calitate si net inferioara celei americane, 4+2(adica
anii pana la licenta si studiile
aprofundate sau masterat).
Am descoperit Canada
academica intai prin intermediul calculatorului si apoi, pe viu, la
Universitatea Carleton din Ottawa.
Carleton este o institutie de
marime mijlocie, daca ne uitam la numarul de studenti, dar cu o multitudine de
facultati si specializari, ce acopera o plaja larga, de la computere,
inginerie, pana la istorie si arta cinematografica.
Comparand programele facultatilor cu profil tehnic/stiintific dintre
cele doua tari, asemanarile nu se lasa asteptate si sunt cele care definesc
aceasta arie educationala.
La studiile sociale si umaniste, este evident ca cei din Canada sunt in
avantaj, mai ales la studii politice si economice.
O alta asemanare cu scoala romaneasca este faptul ca la Carleton se dau
examene partiale (care nu sunt obligatorii, dar absenta de la ele aduce cu sine
pierdera a 25-35% din nota finala). Se dau si examene finale comprehensive,
asemanatoare cu ce este la noi(cel putin la Politehnica), adica examene din
toata materia. Sunt multe universitati aici unde nota finala se obtine prin
insumarea unor evaluari pe bucati mai mari sau mai mici (note pentru prezenta
activa, pentru eseuri, partiale , teme de casa s.a.m.d.).
In Canada
este o cu totul alta poveste la capitolul note,
formula care se aplica de la clasele mici pana la doctorat.
Procentele au echivalate o litera, un punctaj si un calificativ. Pana
in anii din primul ciclu universitar, nota de trecere este de 50 % sau de 55%. Litera –D este cea
mai mica nota de trecere si reprezinta un procentaj intre 50% si 53% si echivaleaza
cu un punct sau, simplificat, nota 1. Intre 50% si 79.95% se cumuleaza pana la
9 puncte si se trece de la
–D la B+. Cele trei trepte cuprinse intre 70% si 79.95% sunt considerate
ca fiind note bune, care dovedesc faptul ca elevul/studentul indeplineste toate
cerintele (seamana cu “binele” si “binisorul” de la noi).
De la 80% in sus incepe elita, care are si ea stratificarile de
rigoare. Peste 80% si pana la 85%, candidatul primeste litera –A, calificativul
“Foarte Bine” si 10 puncte. Intre 85%-89.95%, se acorda litera A, 11 puncte si
calificativul “Excellent”. Peste 90% si pana la 100% , calificativul insemana “
Iesit din Comun” sau “Deosebit”, se acorda 12 puncte si litera A+. In
realitate, este foarte greu si rar ca o
nota finala sa fie A+. (Dar exista!)
In anii superiori, trecerea unui examen se face cu minimum de 70%.
In Romania, sistemul universitar a
fost lovit din plin dupa ’90, dar sa nu cadem in lamentatii si exagerari
inutile. Au fost si inca sunt facultati si sectii unde se face scoala foarte
serioasa (eu voi lauda Politehnica in general si, in mod special, pe cea din Timisoara, mai ales
Facultatea de Chimie Industriala). Am intalnit multi romani in Canada,
absolventi de Politehnica in mare majoritate, dar si de Stiinte Economice sau
de Filologie care au facut studii de master si de doctorat intr-un mod
stralucit.
De fapt, reputatia romanilor este
una foarte buna la toate nivele de invatamant din tara
frunzei de artar. Am vrut sa pun sub reflector si aceasta latura a scolii romanesti, pentru ca
in aceste vremuri troneaza defaimarea, care
nu face nimic altceva decat sa surpe la temelie si sa blocheze solutiile
constructive.
Ceea ce s-a pierdut in ultimii
ani este onestitatea. Nu a tuturor, dar vorba cronicarului, nu putini sunt cei
care apeleaza la coruptie; de la banalul copiat (cu sau fara acordul cadrului
didactic) pana la forme care au lasat deoparte orice urma de rusine.
Si totusi, sunt locuri unde se
face carte la modul serios.
In Canada,
defaimarea propriului sistem scolar, copiatul si alte forme de coruptie nu-si
au locul si, pentru ca nu vreau sa idealizez, probabil ca sunt extreme de rare.
Eu nu le-am intalnit. Asta nu inseamna ca nu exista critici, dimpotriva,
dar ele sunt facute ca sa vindece si
nu ca sa distruga.
Intrarea in universitate se face pe baza mediilor obtinute in liceu la
anumite materii, adica la cele legate de specializarea pe care vrei s-o urmezi.
Univeristatea McGill din Montreal, considerata ca fiind prima din Canada,
admite studenti cu cel putin 80%-85%.
La facultatile de Medicina si de Drept
se poate intra doar daca in prealabil candidatul a absolvit 4 ani la o
alta facultate. (De exemplu, pentru Medicina, daca a absolvit o facultate cu
profil de chimie, fizica sau biologie).
Ceea ce m-a uimit in mod placut in Canada , este faptul ca toata lumea
are sansa sa termine un liceu. Spun sansa, pentru ca nu exista un numar
obligatoriu de ani de scolarizare, nici macar obligativitatea inscrierii intr-o
scoala publica sau privata. Poti fi instruit si acasa de catre parinti, in ceea
ce se numeste “home schooling”. Este responsabilitatea parintilor daca fac o
astfel de alegere , impreuna cu posibilele consecinte pe piata muncii.
Deci, oricine vrea, poate sa
stea in scoala publica pana la clasa a XII-a. Dar, exista intotdeauna un dar,
modul de predare si evaluare a cunostintelor difera in functie de categoria sau
nivelul educational ales. Cel mai inalt nivel este cel “academic”, unde se fac
materiile in asa fel incat elevul sa fie pregatit pentru drumul spre facultate.
Al doilea nivel este cel numit “applied”(sau practic) , unde materiile (in mare
aceleasi ca si la”academic”) se fac intr-o maniera mai lejera. De la “applied”
se merge , in general, la scoli postliceale , etichetate in Canada “college”(foarte asemantor cu multe
colegii din Romania).
Al treilea nivel, sub titlul”open”(deschis) ofera cursuri intr-o formula foarte usoara, astfel
incat tanarul sa poata merge la munci care nu necesita un minim de calificare
prealabila.
Anii scolari sunt bisemestriali, cu 4 materii pe semestru, care se fac
zi de zi. Evaluarea finala consta dintr-un examen de sfarsit, care are o
pondere de 15-20%, asemanator cu tezele de la noi. Exista si cateva scoli cu
trimestre si cu mai mult de patru materii intr-o zi (aproximativ 14 intr-un an).
Acestea sunt programe speciale pentru copiii foarte dotati, care vor sa dea
bacalaureatul international. (In Canada nu exista , in mod normal,
un examen de bacalureat, pentru
absolvirea liceului.)
Tot pentru copiii de exceptie , in reginea capitalei federale, exista
asa numitele clase “gifted”, adica pentru cei talentati la invatatura, in care
predarea materiilor de la nivelul academic implica mult mai mult elevul si
munca lui individuala.
Ca sa absolveasca liceul, elevul are nevoie de un anumit numar de
credite (materii obligatorii si optionale) si, atentie!., de 40 de ore de
voluntariat.
Personal, apreciez foarte mult
acest concept, pentru ca a forma un cetatean onest, de incredere, interesat de
comunitatea sa, este unul dintre cele mai importante obiective ale procesului
educativ.
Multi va veti aminti probabil de
activitatile cu pionierii, cu UTC-istii, care erau impuse si, mult mai grav,
politizate si care nu au reusit sa insufle in copii si tineri dorinta de a face
bine comunitatii in care traiesc.
Totusi, voluntariatul ramane unul
dintre plamanii societatii. Daca este bolnav, toata lumea respire cu greu!
Scolile particulare au si ele anumite cerinte, sunt supuse unui sistem
de aprobare de catre diferitele consilii scolare dar, ca si in Romania, cateva
sunt bune si foarte bune, iar celelalte (multele) sunt locuri de cocolosit
copiii pe bani buni.
Sa coboram putin nivelul de varsta si sa ajungem la clasele VII-VIII.
Acesta este pragul in care elevii canadieni au un soc dupa scoala primara, cand
notele, temele si cerintele sunt mult mai mari decat erau inainte si cand apar
diferiti profesori lafiecare materie.
Notele din clasa a opta, impreuna cu recomandarea dirigentului, decid
liceul si categoria/nivelul la care se
va inscrie elevul.
Scoala primara are o durata de 6 ani, dar in fiecare an scolar copiii
au o alta invatoare (sau invatator), specializat(a) pe categoria de varsta a elevilor. Deci, daca esti invatatoare de
clasa a intaia, vei preda doar la clasa a-I-a.
Notarea se face tot pe baza de litere corespunzatoare procentelor (fara
punctajul aferent). Accentul se pune pe citit, scris si notiuni elementare de
matematica, stiintele naturii, stiinte sociale, franceza (sau engleza), muzica,
sport si alte arte.
Nivelul din Romania este cu
mult superior pentru aceeasi perioada. Este un atuu care nu trebuie si n-ar
trebui sa fie subevaluat.
De exemplu, tabla inmultirii se invata in clasa a patra!
In schimb, in acesti ani concentrarea se face pe norme de comportament
civic si, spre surprinderea unora, pe patriotism. In fiecare dimineata se canta
sau se asculta la difuzor imnul Canadei, timp in care toata lumea sta in
picioare, intr-o atitudine de respect. Am vazut cum electricianul scolii s-a
oprit din lucru, si-a scos sapca, si a ascultat respectuos imnul.
Cat de des se canta imnul
national in Romania?
Care ar fi atitudinea parintilor, elevilor , a profesorilor/invatatorilor?
Nu numai la clasele mici se procedeaza asa, dar si la liceu.
V-ati rusina daca ati canta in fiecare dimineata imnul (sau s-ar pune la
difuzor) “Desteapta-te romane”? Daca da, oare de ce?
Patriotismul constituie unul dintre motoarele care propulseaza o tara
si o natiune acolo unde responsabilitatea fiecarui cetatean nu este o optiune ,
ci un mod de viata, iar rezultatele, vizibile cu ochiul liber inseamna respect
international si o viata demna acasa.
Canada este o tara
care apreciaza multiculturalismul. Fiind o tara a imigratiei (o trasatura
definitorie pentru continentele americane), cu oameni veniti din culturi si
traditii diverse, statul plateste asa numitele scoli de sambata, in care in
cateva ore (4-6) doritorii pot invata notiuni legate de limba si civilizaita
tarii din care provin. Scoala publica se face obligatoriu in engleza sau in
franceza.
As dori sa se retina ca exista diferente , dar nu toate pot fi
catalogate cu bine sau rau. Unele lucruri sunt pur si simplu diferite.
De exemplu, in Canada, cine doreste sa invete trebuie sa fie foarte
determinat, hotarat, pentru ca prima selectie si una dintre cele mai importante,
se face la acest nivel al dedicarii pentru studiu. Profesorii, invatatorii nu
trag de elev ca sa invete. Fiecare este responsabil pentru sine si pentru
copiii sai. (Am folosit des cuvantul responsabil, dar e important. Este o tara
in care cetateanul trebuie sa fie mereu in alerta, gata sa-si ia soarta in
maini, in limitele legale, desigur.)
Canadienii stiu sa-i aprecieze si sa-i celebreze pe cei care invata
foarte bine, cat si pe adultii care au
ajuns un nume si au frecventat candva scoala lor. Laureatul premiului Nobel
pentru Fizica, in 2007, Peter Grunberg a
facut cercetari la Univeristatea Carleton cu o bursa postdocorat, cu mai bine
de 30 de ani in urma. Universitatea a stiut sa-si faca publicitate si sa promoveze
acest aspect. De fapt, premiul Nobel a
fost o victorie comuna!
I-am auzit pe multi din Romania zicand:” Ce mare lucru ca X a facut
scoala generala in Romania?
Cu ce l-a ajutat? Vedeti, s-a realizat in SUA, in Europa de Vest” si asa mi
departe.
E un concept gresit si pagubos!
Fiecare etapa de invatamant
conteaza!
Asadar,
Ce-ar putea adopta scoala romaneasca de la cea canadiana?
In primul rand, respectul pentru tara si natiunea din care faci parte, din
care provii, implicarea in comunitate si respectul profesor-elev. Nu e nimic
perfect nici aici, dar nu se practica umilirea elevului, mai ales in fata
clasei, dar nici nu se tolereaza jignirea sau neascultarea cadrului didactic.
Ca sa nu mai vorbesc de salariile celor din sistemul public, care sunt cu mult
peste medie.
Ce-ar trebui sa pastreze scoala romaneasca?
Foarte multe lucruri legate deja de “traditiile din domeniu”, anume:
implicarea profesorului/invatatorului la clasa, structura si seriozitatea materiei predate (mai ales cea de dinaintea
perioadei manualelor alternative). Si sa nu ignore importanta claselorI-VIII.
Ce-ar fi de lepadat?
Coruptia, sub toate formele, atat din partea unor elevi/studenti, din
partea unor parinti, cat si din partea unor cadre didactice. Defaimarea,
indolenta, imoralitatea (inclusiv in imbracamintea elevilor). Multe manuale
alternative.
Nu in ultimul rand, nepasarea vis-a-vis de limba romana si de istoria
nationala.
Inchei cu speranta ca scoala
romaneasca, pe care am iubit-o, o iubesc si care m-a format, isi va reveni din
cosmarul prin care trece.
Sa nu uitam ca Scoala Ardeleana,
prin educatie si prin valorilor crestine, a ridicat o intreaga natiune, atunci cand totul parea pierdut de-o parte si de alta a Carpatilor.
Cristina Mihai
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu